În atenția asociațiilor de proprietari
Asociațiile de proprietari au obligația de a depune la Compartimentul Administrarea Spațiilor Locative și Îndrumarea Asociațiilor de Proprietari din cadrul Municipiului Piatra-Neamț situația soldurilor elementelor de activ și pasiv. Conform Legii nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor administratorul are obligația de a: ‘‘întocmi lunar și a depune semestrial la compartimentul specializat în sprijinirea și îndrumarea asociațiilor de proprietari pe a cărei rază teritorială se află condominiul situația soldurilor elementelor de activ și pasiv‘‘.
Formularul privind situația financiară a asociației se regăsește în Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 3103/2017, anexa 2, iar administratorii de condominii au obligația de a depune situațiile de activ și de pasiv întocmite la data de 30 iunie și 31 decembrie a fiecărui an calendaristic.
Proprietarii de apartamente pot consulta oricând, situația financiară a asociației de proprietari, printr-o cerere scrisă, adresată președintelui asociației de proprietari .

OraŞul Piatra NeamŢ
Galerie Foto
PROIECTE
Programul Operational Regional 2007 - 2013
- SMIS 996
- SMIS 1015
- SMIS 2087
- SMIS 5868
- SMIS 11176
- SMIS 11177
Amenajarea de noi spatii de cazare si dotarea noului sediu al centrului social "Pietricica"
Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European
- RO 0015
Turism
Fonduri structurale