COMUNICATE, SONDAJE, ANUNTURI, INFORMARI DEZBATERI

 

 

 

 

 

 

 

Înscrierea MENȚIUNILOR DE recunoașterE sau stabilirEA filiației ÎN REGISTRELE DE STARE CIVILĂ

 

Recunoaşterea făcută ulterior de tatăl copilului născut în afara căsătoriei se face după cum urmează:
a)    prin declaraţia scrisă, dată în faţa ofiţerului de stare civilă;
b)    prin înscris autentic, în faţa notarului public sau a instanței judecătorești;
c)    prin testament.

Declaraţia de recunoaştere ulterioară nașterii a unui copil din afara căsătoriei, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 41 din H.G. nr. 64/2011, se depune la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de naştere al celui recunoscut, pentru a se înscrie menţiunea de recunoaştere pe marginea actului respectiv.
Declaraţia de recunoaştere a unui copil din afara căsătoriei autentificată se poate depune, după înregistrarea naşterii, la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale de domiciliu, care o va trimite la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de naştere al celui recunoscut, pentru a se face menţiunea de recunoaştere pe marginea actului respectiv; declaraţia de recunoaştere făcută de un cetăţean străin se depune, personal sau prin împuternicit cu procură specială, la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de naştere al celui recunoscut.

Înscrierea hotărârilor judecătoreşti definitive privind stabilirea paternităţii, contestarea recunoaşterii, încuviinţarea purtării numelui sau de tăgăduire a paternităţii ori contestarea filiaţiei faţă de mamă se face, la cererea persoanelor interesate, prin menţiune pe marginea actului de naştere al titularului acestuia.


În situaţia în care ulterior, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, s-a încuviinţat purtarea numelui de familie al părintelui faţă de care s-a stabilit filiaţia, menţiunea se înscrie şi pe actele de naştere ale copiilor minori ai acestuia, iar în cazul copiilor majori numai la cererea acestora

În cazul recunoaşterii prin testament, persoana interesată depune la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale de domiciliu o copie legalizată, în extras, a testamentului, cuprinzând textul prin care se face recunoaşterea.
Menţiunea de recunoaştere poate fi înscrisă şi din oficiu, în baza comunicării biroului notarial care a efectuat autentificarea declaraţiei sau a testamentului.

Încuviinţarea  purtării  numelui  pentru  cei născuţi în afara căsătoriei şi recunoscuţi ulterior, se înscrie pe marginea  actului de  naştere în  baza  declaraţiei scrise a  ambilor părinţi, dată  numai în faţa ofiţerului de stare  civilă de la  primăria unităţii  administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de naştere.

Încuviinţarea purtării numelui unei persoane născute în afara căsătoriei, care a împlinit vârsta de 14 ani, se face numai cu acordul scris al acesteia, dat odată cu părinţii în faţa ofiţerului de stare civilă de la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de naştere şi se înscrie pe marginea actului de naştere şi, după caz, pe actul de căsătorie.

După operarea menţiunii de recunoaştere, de contestare a recunoaşterii, de stabilire a filiaţiei sau de tăgăduire a paternităţii ori de contestare a filiaţiei faţă de mamă, se retrage certificatul de naştere şi se eliberează alt certificat, cu noile date de stare civilă.