COMUNICATE, SONDAJE, ANUNTURI, INFORMARI DEZBATERI

 

 

 

 

 

 

 

Eliberarea PRIMULUI ACT DE IDENTITATE la dobândirea/REDOBÂNDIREA cetăţeniei romane

 

 

     Persoanele care au dobândit/redobândit cetăţenia română depun cererea - (format .pdf) pentru eliberarea primului act de identitate, personal, la S.P.C.L.E.P. pe raza căruia locuiesc, însoţită de următoarele documente:
a) Certificatul de cetăţenie română eliberat potrivit legii, original şi două copii; în cazul minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani, dovada cetăţeniei române se face cu certificatul de cetăţenie română sau, după caz, cu certificatul de naştere românesc al minorului, însoţit de certificatul de cetăţenie al unuia dintre părinţi;
b) Certificatele de stare civilă româneşti ale solicitantului, de naştere şi, după caz, de căsătorie, precum şi cele ale copiilor săi cu vârsta mai mică de 14 ani, care dobândesc cetăţenia română împreună cu părinţii, original şi copie;
c) Certificatul de divort si conventia privind incredintarea minorului/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă, după caz, original şi copie; în cazul în care cetăţeanul nu poate prezenta certificatul/hotărârea judecătorească de divorţ, dovada statutului civil şi, după caz, a numelui se poate face cu certificatul de naştere sau de căsătorie cu menţiuni pe care solicitantul le are la data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate; în cazul modificărilor intervenite în străinătate cu privire la datele de stare civilă, solicitantul actului de identitate prezintă certificatul de naştere sau de căsătorie cu menţiunile aplicate care să dovedească statutul civil şi numele pe care solicitantul le are la data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate;
d) Extrasul de carte funciară sau documentul, în original şi fotocopie, cu care se face dovada adresei de domiciliu;
e) Un document cu fotografie, în baza căruia solicitantul poate face dovada identităţii, respectiv: paşaport, permis de conducere sau act de identitate străin ori, după caz, documentul prevăzut la lit. g), original şi copie;
f) Dovada achitării contravalorii actului de identitate;
g) Documentul care atestă dreptul de şedere/rezidenţă pe teritoriul României, eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări/structurile subordonate, original şi copie, după caz.

♦ La eliberarea actului de identitate, persoana în cauză predă documentul care atestă dreptul de şedere/rezidenţă pe teritoriul României, eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări/structurile subordonate, pentru a fi remis emitentului, împreună cu una dintre copiile certificatului de cetăţenie română.
♦ În situaţia în care persoana nu mai deţine documentul care atestă dreptul de şedere/rezidenţă pe teritoriul României, i se solicită o declaraţie privind condiţiile în care l-a pierdut sau i-a fost furat, care se transmite structurii emitente.